Amintiri cu aromă de prune... sau ce nu știam despre sănătatea din copac!

Eu am avut marele noroc să cresc la bunici. Mami mă lăsa la ei în sat de la 1.5 ani. Am crescut la sat și consider că este cea mai minunată copilărie pe care o puteam avea. Am crescut printre fructe și legume bio (pe atunci nu era încă folosit acest termen). Grădina de câțiva ari, cu tot felul de pomi și arbuști, fragi, vie, legume și ierburi aromate mi-a fost cel mai superb teren de joacă și dezvoltare.
De-a lungul grădinii, ca un gard viu între vecini erau amplasați prunii. Erau mulți și țin minte că dădeau roadă o dată la 2 ani. În anul în care erau rodiți se rupeau crengile... Și toată ziua mâncam foarte multe prune. Erau și în loc de gustare, și în loc de desert și uneori în loc de masa principală. Le mâncam cu înghețata făcută din lapte de capră, cu pâine sau în salată de fructe.
Iar bunica făcea din ele gem, cornulețe cu gem din prune, compot și delicioasele ”vărzari” (plăcinte pe tigaie cu multeeee prune).Gemul se făcea în ceaun foarte mare, în mijlocul curții la foc. Toată mahalaua mirosea a gem, nu doar ograda bunicilor. Mmmm!!! Ce mai gust unic avea pâinea scoasă din cuptor cu gem de prune (mai bun tort nu exista!)

Atunci nu știam de toate beneficiile pe care le au prunele, dar eram lăsați să mâncăm câte prune vrem și când vrem. Astăzi știm beneficiile, dar tot ținem copiii la ”regim”.
Să mănânce fructele doar la gustare.
Să nu mănânce fructe în loc de mâncare.
Să nu le combine cu lactate etc...

Cu cât știm mai mult, cu atât greșim mai des!

Ce ar fi dacă am lăsa copilul să mănânce prune în loc de o mâncare?
Ce se poate întâmpla dacă nu mănâncă o porție de supă sau carne?
Poate organismul lui are nevoie de acele fructe și sigur nu își face rău!
Ba mai mult, vara chiar se recomanda să nu insistăm cu mâncarea calorică și să lăsăm copiii să mănânce fructe.
De ce am ales eu să îmi ascult copilul și să îi dau o porție de prune (fructe de sezon) dacă își dorește la prânzi,  refuzând mâncarea ce am pregătit-o?
Pentru că în câteva ore va cere singur mâncare, dar totodată își ia o doza foarte bună de stimulent pentru imunitate.
Noi folosim prunele ca desert, gustare, cu iaurt, cu cereale, cu înghețată, în salate de fructe, în compot, în chec, gem... (o să ofer și rețete în alte postări separate)

În caz că nu ați știut sau ați uitat, amintesc!

Prunele sunt o importantă sursă de vitamina C, vitamina A, vitamina K, potasiu şi fibre.
Atât pruna proaspătă, cât şi cea uscată conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alţi compuşi benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.

Prunele au mari proprietăți energizante, în special datorită conținutului natural de zaharuri, cu efecte benefice în alungarea oboselii sau a stresului. Pe lângă faptul că mențin constant nivelul de zahăr și mențin inima sănătoasă, prunele contribuie pozitiv la majoritatea funcțiilor intestinale. Au efect diuretic datorită celulozei, reglează tranzitul intestinal în special pe timp de noapte, atunci când organsimul își pune în ordine funcțiile, previne constipația, ajută digestia și curăță intestinele. Prin efectul antioxidant ajută la prevenirea apariției ridurilor.

Consumul de prune are multe beneficii pe care noi, din păcate, nu îl folosim la maxim.
Prunele stimulează memoria, sunt ideale la diete, sunt pline de carbohidrați buni, sunt bogate în vitamina C, previn bolile de inimă, combat anemia, tratează constipația, sunt benefice pentru oase, reglează tensiunea arterială, curăță organizmul de toxine, protejează ochii, blochează evoluția astmului, cresc imunitatea. 

Prunele proaspete previn diabetul, iar prunele uscate sunt foarte bune în dietele de slăbit.

Poftă mare la prune! Și multă sănătate!

Comentarii