Sunt obsedată de cărțile pentru copii. Cred că dacă aș putea, aș trece toate librăriile la mine acasă... Petrec ore în șir în magazinele de cărți și niciodată nu ies cu mâinile goale. Analizez în detaliu conținutul, imaginile și tot ce presupune o carte. Cu toate astea mă prind deseori la gândul că aleg cărți pentru mine sau mai bine zis cu mintea mea de părinte, adult. Și chiar dacă țin cont de preferințele copiilor, tot mă trezesc acasă cu cărți ”un pic” peste vârsta copiilor sau a nevoilor lor la moment.
Întotdeauna am preferat să iau o carte cu activități în schimbul unei cărți doar cu desene (în concepția mea). Pentru că îmi place ca o carte sau un joc să poată fi redescoperit.
În una din zile mezinul meu de 4 ani mi-a arătat o carte în librăria Cărturești (acolo ”hoinărim” printre cărți ore în șir) și a zis că o luăm. Mi-a plăcut titlul, dar mi s-a părut că e prea puțin text pentru el și după ce o citim va sta cumințel pe raft. Așa că l-am convins să luăm o cărțulie de activități, la același preț. S-a lăsat mai greu convins, dar în fine a acceptat.
La o perioadă de câteva luni, a văzut cartea respectivă la cabinetul unde lucrez și a rugat dacă putem să o luăm acasă să o citim. Am luat-o și seara era deja programată!
Păi ce să vă zic... m-a rugat să i-o citesc de 5 ori în acea seară. A doua zi am întors-o la cabinet și seara iar m-a rugat să i-o citesc. Dar cum nu o aveam am încercat să îl conving să citim altceva. A refuzat și mi-a zis că e foarte trist că nu poate citi anume acea carte, pentru că e e despre el și despre mine (mama). Am luat apoi cartea pe weekend acasă și am mai citit-o de n ori. Acum știe toate propozițiile cuvânt în cuvânt. Și le folosește atunci când este o situație similară cu cea din carte.
Iată cartea:
... și iată ce m-a învățat ea!
Am înțeles că nevoia mea de a oferi cât mai multă informație și a crește un copil deștept o ia ”razna” uneori. Și data viitoare când merg la librărie o să las adultul după ușă și o să încerc să găsim cartea perfectă împreună. Desigur că nu vom face abstracție total de limbajul din carte sau alte nuanțe care pot afecta copilul. Dar cert este faptul, că în biblioteca noastră vor apărea și alte cărți de acest gen - cu fraze scurte, dar ”pline”, cu emoții și sclipire în ochii copilului care o citește.
PS. Despre cum alegem cărțile cu preadolescentul meu va fi altă postare, căci acolo deja este o altă tactică.
Întotdeauna am preferat să iau o carte cu activități în schimbul unei cărți doar cu desene (în concepția mea). Pentru că îmi place ca o carte sau un joc să poată fi redescoperit.
În una din zile mezinul meu de 4 ani mi-a arătat o carte în librăria Cărturești (acolo ”hoinărim” printre cărți ore în șir) și a zis că o luăm. Mi-a plăcut titlul, dar mi s-a părut că e prea puțin text pentru el și după ce o citim va sta cumințel pe raft. Așa că l-am convins să luăm o cărțulie de activități, la același preț. S-a lăsat mai greu convins, dar în fine a acceptat.
La o perioadă de câteva luni, a văzut cartea respectivă la cabinetul unde lucrez și a rugat dacă putem să o luăm acasă să o citim. Am luat-o și seara era deja programată!
Păi ce să vă zic... m-a rugat să i-o citesc de 5 ori în acea seară. A doua zi am întors-o la cabinet și seara iar m-a rugat să i-o citesc. Dar cum nu o aveam am încercat să îl conving să citim altceva. A refuzat și mi-a zis că e foarte trist că nu poate citi anume acea carte, pentru că e e despre el și despre mine (mama). Am luat apoi cartea pe weekend acasă și am mai citit-o de n ori. Acum știe toate propozițiile cuvânt în cuvânt. Și le folosește atunci când este o situație similară cu cea din carte.
Iată cartea:
... și iată ce m-a învățat ea!
Am înțeles că nevoia mea de a oferi cât mai multă informație și a crește un copil deștept o ia ”razna” uneori. Și data viitoare când merg la librărie o să las adultul după ușă și o să încerc să găsim cartea perfectă împreună. Desigur că nu vom face abstracție total de limbajul din carte sau alte nuanțe care pot afecta copilul. Dar cert este faptul, că în biblioteca noastră vor apărea și alte cărți de acest gen - cu fraze scurte, dar ”pline”, cu emoții și sclipire în ochii copilului care o citește.
PS. Despre cum alegem cărțile cu preadolescentul meu va fi altă postare, căci acolo deja este o altă tactică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu