Fiecare părinte își dorește cel mai bun pentru copilul său. Acest lucru este INCONTESTABIL!
Vrem să fie bun la toate și de dorit cât mai repede și fără sacrificii. Să învețe să mănânce, fără să se murdărească la vârsta de 7-8 luni, să învețe a merge fără a cădea, să se îmbrace singur la 3 ani și încă în timp record, să învețe pe note mare și să fie primul la sport sau dansuri, să întâlnească persoana ideală din prima și să se căsătorească imediat... și multe alte chestii de-a lungul vieții. Și pentru a obține aceste lucruri mai ușor (după părerea părinților) ne implicăm mereu pentru ai grăbi rezultatul mult așteptat. Dar cum va învăța copilul să facă toate astea dacă facem noi tot ceea ce ar trebui să formeze personalitatea lui. Și o facem mereu, fără să realizăm măcar acest lucru. Am să vă expun mai jos doar câteva dintre situații prin care am trecut eu și cred că foarte mulți părinți. Am ajuns să realizez acest lucru mult mai târziu decât mi-aș fi dorit. Dar cum niciodată nu e prea târziu să vrei să fii mai bun, să încep prin a-mi conștientiza greșelile mele.
Orice om este unic. ORICE COPIL ESTE UNIC!
El se naște cu anumite cunoștențe care doar se definesc pe parcursul vieții. Nu mă crezi? Îți amintești prima examinare a bebelușului tău? Dar reflexul de a păși imediat ce sora medicală sau pediatrul îi atinge piciorușele de o suprafață tare? Dar primele mimici haioase pe la vârsta de 3-4 luni? Nu-i învață nimeni și nu-i zice cum s-o facă, dar ei se descurcă... Atunci de ce la vârsta de peste 6 luni, începem să facem multe lucruri în locul lui. Începem să îl hrănim noi cu lingurița pentru că e mai repede și mai ”curat” procesul, în loc să îl lăsăm să descopere singur felul în care îî place să o facă. Poate vrea să mănânce cu mâna stângă sau cu ambele mâini? Poate vrea să încerce o metodă nouă, să mănânce direct din farfurie? Aceste lucruri nu l-a învățat nimeni, dar le știe, nu? Și ce facem noi? UFFF... ne agităm că nu face așa cum trebuie ( părerea noastră) și sărim repede cu replici de genu - ce ești purcel sau cățeluș, să mănânci așa? NU, nu e! E doar un copil curios să cunoască și să facă ceea ce are undeva scris în memorie, dar încă nu știe cum să folosească acea informație. În cele din urmă va înțelege cum se mănâncă și va raporta ceea ce a înțeles la felul cum mănâncă ceilalți membri ai familiei. Să nu crezi că dacă a încercat de 3 ori să mănânce din farfurie așa va face mereu.
Când oferim copilului un creion și o foaie prima dată, ce îi spunem? Vreți să ghicesc? Hai să desenăm o liniuță sau un cerculeț? Acesta e un soare rotund, vezi? Dar dacă îl lași să deseneze o linie curbată și să zică că acela e soare? Ce e rău în asta? Oare nu va crește și va înțelege că soarele e rotund, dar atunci el își formează unele abilități și descoperă ce are el acolo în căpșorul lui, încercând să pună pe foaie, fără a ști încă cum se face. Ce dacă roade un pic creionul sau pensula? Poate mai bine e să desenăm noi în fața lui și să-l lăsăm să găsească el calea cum să facă un desen... calea lui UNICA de a se descoperi.
La grădinița sau la scoală toți trebuie să facă după un model ceva la ora de desen, fie că e un tablou sau o figurină din plastilină. De ce să facă ciuperca cum e arătat pe tablă, dacă copilul o vede altfel. Încercați acasă să propuneți copiilor să facă o ciupercă sau un copac din imaginația lor și o să vedeți ce super sunt. Băiatul mai mare face așa cum a învățat, adică ”corect” în viziunea mea și a profesoarei, iar cel mic face după imaginație și apoi mai și dă explicații superbe. Drept exemplu am făcut recent o ciuperca-copac și o babă de zăpadă colorată cu pălărie.
Copiii au viziuni unice și foarte interesante. Noi, părinții și adulții din preajma lor le corectăm mereu aceste viziuni, până ei le învață și și le asumă.
Tot noi, strângem jucăriile după ei, ca să fie lună în casă și facem ordine în dulap, ca să le fie mai ușor să găsească hainele. Dar poate ei înțeleg ceea ce le cerem altfel? Poate încă nu au descoperit cum s-o facă mai ”în felul lor”, iar noi i-am grăbit și ei au renunțat la acestă căutare știind că mama sau bunica va face pentru el.
De ce să-i spunem copilului cum să se poarte cu ai săi colegi sau prieteni, dacă sunt colegii lui și el trebuie să găsească calea cea mai bună. Poate ce e corect în cazul nostru este ”aiurea” în cazul copilului și așa îi tăiem posibilitatea de a face cum știe el mai bine. Ei și dacă o dă în bară prima dată? Va învăța și astfel va căuta el altă cale, descoperind propria lume interioară.
Sunt multe situații de care mă ciocnesc zilnic și despre care care am să mai scriu. Dar sper că aceste câteva zeci de întrebări să te ajute să cauți răspunsurile în lumea ta interioară, lumea ta de părinte și să faci unele concluzii.
Și nu uita, COPIII SUNT UNICI!
Poate nu le mai distrugem acestă unicitate cu propriile noastre concepții, uneori greșit implementate în personalitatea noastră?
Vrem să fie bun la toate și de dorit cât mai repede și fără sacrificii. Să învețe să mănânce, fără să se murdărească la vârsta de 7-8 luni, să învețe a merge fără a cădea, să se îmbrace singur la 3 ani și încă în timp record, să învețe pe note mare și să fie primul la sport sau dansuri, să întâlnească persoana ideală din prima și să se căsătorească imediat... și multe alte chestii de-a lungul vieții. Și pentru a obține aceste lucruri mai ușor (după părerea părinților) ne implicăm mereu pentru ai grăbi rezultatul mult așteptat. Dar cum va învăța copilul să facă toate astea dacă facem noi tot ceea ce ar trebui să formeze personalitatea lui. Și o facem mereu, fără să realizăm măcar acest lucru. Am să vă expun mai jos doar câteva dintre situații prin care am trecut eu și cred că foarte mulți părinți. Am ajuns să realizez acest lucru mult mai târziu decât mi-aș fi dorit. Dar cum niciodată nu e prea târziu să vrei să fii mai bun, să încep prin a-mi conștientiza greșelile mele.
El se naște cu anumite cunoștențe care doar se definesc pe parcursul vieții. Nu mă crezi? Îți amintești prima examinare a bebelușului tău? Dar reflexul de a păși imediat ce sora medicală sau pediatrul îi atinge piciorușele de o suprafață tare? Dar primele mimici haioase pe la vârsta de 3-4 luni? Nu-i învață nimeni și nu-i zice cum s-o facă, dar ei se descurcă... Atunci de ce la vârsta de peste 6 luni, începem să facem multe lucruri în locul lui. Începem să îl hrănim noi cu lingurița pentru că e mai repede și mai ”curat” procesul, în loc să îl lăsăm să descopere singur felul în care îî place să o facă. Poate vrea să mănânce cu mâna stângă sau cu ambele mâini? Poate vrea să încerce o metodă nouă, să mănânce direct din farfurie? Aceste lucruri nu l-a învățat nimeni, dar le știe, nu? Și ce facem noi? UFFF... ne agităm că nu face așa cum trebuie ( părerea noastră) și sărim repede cu replici de genu - ce ești purcel sau cățeluș, să mănânci așa? NU, nu e! E doar un copil curios să cunoască și să facă ceea ce are undeva scris în memorie, dar încă nu știe cum să folosească acea informație. În cele din urmă va înțelege cum se mănâncă și va raporta ceea ce a înțeles la felul cum mănâncă ceilalți membri ai familiei. Să nu crezi că dacă a încercat de 3 ori să mănânce din farfurie așa va face mereu.
Când oferim copilului un creion și o foaie prima dată, ce îi spunem? Vreți să ghicesc? Hai să desenăm o liniuță sau un cerculeț? Acesta e un soare rotund, vezi? Dar dacă îl lași să deseneze o linie curbată și să zică că acela e soare? Ce e rău în asta? Oare nu va crește și va înțelege că soarele e rotund, dar atunci el își formează unele abilități și descoperă ce are el acolo în căpșorul lui, încercând să pună pe foaie, fără a ști încă cum se face. Ce dacă roade un pic creionul sau pensula? Poate mai bine e să desenăm noi în fața lui și să-l lăsăm să găsească el calea cum să facă un desen... calea lui UNICA de a se descoperi.
Copiii au viziuni unice și foarte interesante. Noi, părinții și adulții din preajma lor le corectăm mereu aceste viziuni, până ei le învață și și le asumă. Tot noi, strângem jucăriile după ei, ca să fie lună în casă și facem ordine în dulap, ca să le fie mai ușor să găsească hainele. Dar poate ei înțeleg ceea ce le cerem altfel? Poate încă nu au descoperit cum s-o facă mai ”în felul lor”, iar noi i-am grăbit și ei au renunțat la acestă căutare știind că mama sau bunica va face pentru el.
De ce să-i spunem copilului cum să se poarte cu ai săi colegi sau prieteni, dacă sunt colegii lui și el trebuie să găsească calea cea mai bună. Poate ce e corect în cazul nostru este ”aiurea” în cazul copilului și așa îi tăiem posibilitatea de a face cum știe el mai bine. Ei și dacă o dă în bară prima dată? Va învăța și astfel va căuta el altă cale, descoperind propria lume interioară.
Sunt multe situații de care mă ciocnesc zilnic și despre care care am să mai scriu. Dar sper că aceste câteva zeci de întrebări să te ajute să cauți răspunsurile în lumea ta interioară, lumea ta de părinte și să faci unele concluzii.
Și nu uita, COPIII SUNT UNICI!
Poate nu le mai distrugem acestă unicitate cu propriile noastre concepții, uneori greșit implementate în personalitatea noastră?
Comentarii
Trimiteți un comentariu