Fiecare persoană care a decis să își poarte destinul prin alte orașe și țări, și-a adresat măcar odată această întrebare. Și chiar dacă nu a lasat masca jos și a spus că e super acolo unde s-a stabilit, ascunde în adâncul sufletului răspunsul. Fie pentru că nu vrea să pară slab sau nu vrea să întristeze pe cei lăsați acasă.
Când îți faci planuri de ”evadare” din zona ta de confort, din patria ta, ești oarecum pregătit că nu va fi ușor din start, chiar dacă acolo e mama, sora sau prietena. Ești pregătit la schimbări și la noi vise, dar nu și la starea ceea interioară care te macină și te aruncă în extreme emoționale.
Ce este acestă stare? Cum o controlezi(dacă se poate)? Cum o întorci în favoarea ta?
E DORUL? Majoritatea vor striga cu tristețe că asta e sentimentul care te macină cel mai profund.
BA NU... Dorul poate fi amăgit! Păstrând aceleași obiceiuri de comunicare ca și atunci când erai acasă, doar că nu prin telefon sau direct, dar prin skype, viber, facebook și multe alte posibilități ale tehnologiilor moderne. Chiar dacă nu poți simți aroma din cana de cafea a surorii sau prietenii, puteti să savurați o cafea la aceeași oră stând față în față la o distanță de calculator. Sau puteți cere părerea într-un magazin întrând pe chat chiar în cabina de probă... Da! Este o nuanță... Nu poți îmbrățișa persoana dragă, dar prezența o poți simți mereu...
Ceea ce cu adevărat te macină nu este Dorul, ci AMINTIREA sau mai bine zis lipsa ei. Orice colț al noului loc este atât de curat emoțional, că te sperie. Ieși în stradă și rătăcești printre privirile oamenilor. Îți zâmbesc, dar îți sunt străini. La magazin vânzătoarea nu te recunoaște să te întrebe ce face băiatul cu ochii albaștri, și nu îți spune lasa că îmi aduci maine un leu dacă nu-ți ajunge.
În parcul atât de frumos și plin de flori și copii, nu ai stat cu sora sau cu prietena pe banca a trei de la catedrală și copiii nu au fugit cu verișorii lor printre porumbeii adunați în fața ei. Poți să traversezi orașul în lung și în lat, că nici un chip nu vei recunoaște.Toate aceste amintiri au rămas ACASĂ!
Tot acolo, a rămas copacul de la poarta unde te-ai sărutat prima dată, chipurile cunoscute și oameni dragi, întâlniți deseori la zeci de km de Chișinău. Petrecerile din spatele blocului. ACASĂ totul - casa, copacul, transportul, oamenii poartă o oarecare amintire ce te leagă de trecut, de lucrurile frumoase din viața ta... La Botanica e maternitatea unde am născut, la Râșcanovca mezinul a fost cel mai fericit să crească lângă verișorul lui, la Poșta Veche e leagănul copilăriei copiilor mei - buneii, în Centru am bătut cărările mai bine de 15 ani navigând prin jurnalism și tot în centru juniorul a obținut primele succese în muzică, la Telecentru a început viața noastră independentă de familie în 3 și tot acolo am lucrat în cea mai mare companie de Radio și Televiziune. La Ciocana, la terenul de joacă, ne tot tot rugau să-i ducem piciul meu și a surorii toată vara și tot acolo am jucat la multe petreceri. La Buicani am devenit dependenta de parcul Dendrariu și de fotografie, în urma zecilor de ședințe foto de acolo... Și aș putea continua și dincolo de granițele orașului...
Până la urmă Dorul e de fapt lipsa Amintirilor din locul în care așa de mult ai tins să ajungi.
Așa că dacă acum, după mai bine de o lună mă întrebi ce mă doare cel mai mult? Am să confirm încă odată... că într-un ORAȘ FĂRĂ AMINTIRI, mă dor Amintirile!
Comentarii
Trimiteți un comentariu