Mașina timpului m-a teleportat cu 17 ani în urmă... când am ascultat ultimul sunet, am trăit și retrăit emoțiile examenilor de absolvire și am pășit pentru ultima data pragul liceului. Este locul unde am avut cei mai mulți prieteni, unde am vorbit cel mai mult despre iubire și unde am legat relații unice, pe care nici timpul nu le poate șterge... Aici am învățat să chiulesc de la lecții (mai ales de la Literatura Universală), să folosesc neologismele, tot felul de termeni literari și să scriu â din a (de care acum sunt tare mândră), să îmi placă chimia și fizica, să inteleg și să respect istoria (învățat până atunci pe de rost), să scriu versuri și să lupt pentru a le publica... ș.m.a
Acum am pășit ca și atunci cu emoții, pragul Liceului Teoretic ”V.Alecsandri”...
Încă mai am emoții și sunt sigura ca am să revin acolo mai curând decât peste un an...
Până atunci puteți citi emoțiile profesorilor și ale elevilor puse pe note.... special pentru absolvenți.
Acum am pășit ca și atunci cu emoții, pragul Liceului Teoretic ”V.Alecsandri”...
În holurile liceului s-au schimbat multe, dar totuși e locul unde timpul parca se oprește în loc. Doar tabla cu multe vienete și personalități te aduc în prezent. Ochii profesorilor, însă, au rămas la fel de luminoși. Acei profesori care au luptat cu timpul, greutățile și, pe alocuri, cu indiferența, licăresc de fericire când își revăd elevii, azi deja oameni mari și importanți. În adâncul sufletul ei știu că au un loc îi inima fiecărui elev, fiecărui absolvent. Și chiar dacă a revenit după 10, 17 sau 20 de ani, a revenit pentru ei.
Încă mai am emoții și sunt sigura ca am să revin acolo mai curând decât peste un an...
Până atunci puteți citi emoțiile profesorilor și ale elevilor puse pe note.... special pentru absolvenți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu