Aeroportul din Chișinău este locul unde de la bucurie până la tristețe (și invers) e un singur pas! Oameni fericiți pentru că pleacă în călătorie, să viziteze o țară mai mare și mai frumoasă, să se bucure de țările exotice - pe de o parte, și oameni care poarta în priviri speranța... Aceștia din urmă, cu o percepție diferită a sentimentului de tristețe pe alocuri mascat de fericire vor să spere ... O femeie spera că acolo unde pleaca este o viața mai ușoară, alta speră să ofere o viață mai buna copiilor... Un bărbat își cuprinde soția și copilul sperând că cele câteva mii de kilometri nu vor durea groaznic... Dar cel mai plini de speranță sunt ochii copiilor care își așteapta părinții acasă... Ei nu au decât speranța, care uneori se transformă în revoltă față de viață și ... părinți. Dar asta e o altă istorie!
Ieri, așteptând avionul din VERONA (care a întârziat cam 30 de minute), am surprins acea speranță în ochii a trei fetițe (3 ani, 4 ani și 6 ani). Sunt mulți copii așteptând aceasta cursă și nu credeam că mă poate mișca ceva și mai mult decât ceea ce văd de fiecare dată la aeroport, dar... Mai mult decât o mie de cuvinte, a fost imaginea...Un domn trecut de 60 de ani, cu doua fetițe de mână și una care îi dormea pe piept, cu mânuțele mici practic sufocându-l. Erau mici, dar aveau ochii mari și ... un buchet de crizanteme roșii alese de cea mai mare fetiță (le-au cumparat chiar de la aeroport). Au stat țintite cu ochii spre ușa de la controlul vamal mai mult de jumatate de oră, ceva foarte nefiresc pentru virsta lor... După ce aproape au ieșit toși din ușa cu ”speranțe”, am plecat...Florile pentru mama, însă, au rămas să mai aștepte...
Și încă odată am înțeles că aeroportul din Chișinău este locul unde de la bucurie până la tristețe (și invers) e un singur pas!
sursa imagine: timpul.md
Ieri, așteptând avionul din VERONA (care a întârziat cam 30 de minute), am surprins acea speranță în ochii a trei fetițe (3 ani, 4 ani și 6 ani). Sunt mulți copii așteptând aceasta cursă și nu credeam că mă poate mișca ceva și mai mult decât ceea ce văd de fiecare dată la aeroport, dar... Mai mult decât o mie de cuvinte, a fost imaginea...Un domn trecut de 60 de ani, cu doua fetițe de mână și una care îi dormea pe piept, cu mânuțele mici practic sufocându-l. Erau mici, dar aveau ochii mari și ... un buchet de crizanteme roșii alese de cea mai mare fetiță (le-au cumparat chiar de la aeroport). Au stat țintite cu ochii spre ușa de la controlul vamal mai mult de jumatate de oră, ceva foarte nefiresc pentru virsta lor... După ce aproape au ieșit toși din ușa cu ”speranțe”, am plecat...Florile pentru mama, însă, au rămas să mai aștepte...
Și încă odată am înțeles că aeroportul din Chișinău este locul unde de la bucurie până la tristețe (și invers) e un singur pas!
Comentarii
Trimiteți un comentariu