Noapte cu turbulențe...

Îmi place noaptea! Am spus-o de atâtea ori...
Ador tăcerea ei acompaniată de picaturile de ploaie și vânt... Dar uneori aș vrea să arunc nopțile din viața mea. Este ca și cum aș lupta cu dragostea și ura. Astazi o ador, iar mâine vreau să o arunc cât mai departe de mine. Și asta pentru că noaptea au loc cele mai mari turbulențe sufletești ale omului. Anume noaptea vin supărările și aducerile aminte. Tot noaptea, ți se taie respirația de durere și lacrimi pentru visele neâmplinite și erorile comise... Iar când doare vrei să faci ceva să scapi de această durere... Să strigi cât te țin plămânii, să spargi farfurii sau să fugi cât te țin picioarele fără o direcție anume...Și na...e noaptea? Nimic din toate astea nu poți face (doar dacă nu vrei să ajungi la comisariatul de poliție pentru încălcarea ordinii publice)... Rămâi doar cu apăsătură în piept și neputința de a te opune acestor turbulențe sufletețti, pe alocuri distrugătoare!
Măcar să plouă! Să îmi cânte ploaia cântecul de leagăn care alunga orice turbulență!