obiceiul nostru distrugator

De multe ori caut rătăcită printre paginile unor cărți uitate sau a unor site-uri cu muzică pentru suflet... Nu pentru că mi-ar fi greu sau nu aș mai avea ce face sau scrie, dar pentru că e mai ușor să îți dai seama de anumite lucruri privind dintr-o parte.
Azi am ințeles încă odată că pentru tot ce se întâmplă suntem responsabili doar noi și obiceiul nostru de a nu face ceea ce trebuie atunci când trebuie și cum trebuie. Iubim pe jumătate când o putem face la maxim. Uităm să zicem celor dragi ”Te iubesc” toată ziua, chiar dacă unora le pare exagerat. Ne pasă de ce spun alții și din aceasta cauză pierdem ceea ce ne pasă nouă.  Ne facem probleme pentru lucruri neînsemnate și le trecem cu vederea pe cele cu adevarat importante. Plângem atunci când zimbetul ne-ar face mai frumoși și fericiți. Căutăm scuze pentru că suntem duri și închiși în loc să dăruim bucurii celor din jur și să ne deschidem sufletul pentru a permite fluturilor să dea buzna. Vrem să fim stimați și admirați, dar călcăm peste florile sădite în inimile noastre de copii și părinți.

Avem distrugătorul obicei de a pierde timpul... pe nimicuri, iar  valorile devărate (care nu se supun timpului) ne trec pe alături!