Ploua torențial și tunetele m-au speriat
atât de tare încât nu puteam respira. Stăteam ascuns sub plapuma rece și întunericul
îmi părea mai profund. Toată camera asculta batăile inimii mele și doar tunetul
mai întrerupea acest sunet înfiorător.
Am strigat-o pe mama de câteva ori, dar așa și nu mi-a răspuns. Îmi era frică să rămân singur în cameră, dar și mai frică îmi era să părăsesc patul și acea plapumă rece, care mă proteja ca un scut. În pat, cel puțin, mă simțeam deasupra acestui întuneric.
A venit ziua și am înțeles că totul a rămas în urmă.
Dar, se pare, ca doar frica mea rămase în urmă, pentru că urmările acelei nopți au lăsat urme adânci pe chipul mamei. Avea ochii umflați de lacrimi și vineți din cauza ”vântului” care i-a izbit geamul în față și a lovit-o cu toată puterea.
Iată de ce nu a putut veni aseară?! Sărmănica! O durea probabil tare locul unde s-a lovit.
Dar lasă că eu am să bat geamul în cuie și am să îl imobilizez pentru totdeauna, ca să nu-i mai facă rău niciodată mamei mele. După două zile, nici un geam nu mai putea fi deschis. Mama era în siguranță! Am răsuflat ușurat. Dar nu pentru mult timp.
Mai trecu câteva zile și mama s-a lovit groaznic de ușa de la bucătărie. Avea umărul de culoarea cerului înnourat și deabia îl mișca când ne pregătea dimineața micul dejun. Am cuprins-o cu jale și frică să nu ii fac dureros și am scos toate ușile din casă, ca să nu îi mai stea vreo una nesimțită în cale. Știu că e straniu, dar persoana care mi-a dat viață nu trebuia să sufere nici o picătură. Ea m-a educat și m-a crescut singură până nu demult și datorită ei sunt sănătos, aranjat și avem o familie. Ea este totul pentru mine.
Într-o zi, când am venit acasă am găsit-o pe mama în pat. Nu era ceva normal. De obicei la acea oră mă aștepta trebăluind pe la bucătărie. Nu prea vorbea, doar din când în când icnea. Mi-a șoptit că a căzut pe scări.
Am decis să distrug scările! Acele ”scări”, care au lăsat urme omenești pe corpul mamei. Am decis că am să distrug și casa cu tot cu scări, doar ca mama să nu mai sufere. Voi face alta casa, mai puțin luxoasă și mai departe de aceste scări, uși și ferestre. O casă fără pericole pentru cea mai scumpă ființă din lume. Și voi înlătura orice pericol din calea ei, ori de câte ori va fi nevoie, fară vreo părere de rău.
Am strigat-o pe mama de câteva ori, dar așa și nu mi-a răspuns. Îmi era frică să rămân singur în cameră, dar și mai frică îmi era să părăsesc patul și acea plapumă rece, care mă proteja ca un scut. În pat, cel puțin, mă simțeam deasupra acestui întuneric.
A venit ziua și am înțeles că totul a rămas în urmă.
Dar, se pare, ca doar frica mea rămase în urmă, pentru că urmările acelei nopți au lăsat urme adânci pe chipul mamei. Avea ochii umflați de lacrimi și vineți din cauza ”vântului” care i-a izbit geamul în față și a lovit-o cu toată puterea.
Iată de ce nu a putut veni aseară?! Sărmănica! O durea probabil tare locul unde s-a lovit.
Dar lasă că eu am să bat geamul în cuie și am să îl imobilizez pentru totdeauna, ca să nu-i mai facă rău niciodată mamei mele. După două zile, nici un geam nu mai putea fi deschis. Mama era în siguranță! Am răsuflat ușurat. Dar nu pentru mult timp.
Mai trecu câteva zile și mama s-a lovit groaznic de ușa de la bucătărie. Avea umărul de culoarea cerului înnourat și deabia îl mișca când ne pregătea dimineața micul dejun. Am cuprins-o cu jale și frică să nu ii fac dureros și am scos toate ușile din casă, ca să nu îi mai stea vreo una nesimțită în cale. Știu că e straniu, dar persoana care mi-a dat viață nu trebuia să sufere nici o picătură. Ea m-a educat și m-a crescut singură până nu demult și datorită ei sunt sănătos, aranjat și avem o familie. Ea este totul pentru mine.
Într-o zi, când am venit acasă am găsit-o pe mama în pat. Nu era ceva normal. De obicei la acea oră mă aștepta trebăluind pe la bucătărie. Nu prea vorbea, doar din când în când icnea. Mi-a șoptit că a căzut pe scări.
Am decis să distrug scările! Acele ”scări”, care au lăsat urme omenești pe corpul mamei. Am decis că am să distrug și casa cu tot cu scări, doar ca mama să nu mai sufere. Voi face alta casa, mai puțin luxoasă și mai departe de aceste scări, uși și ferestre. O casă fără pericole pentru cea mai scumpă ființă din lume. Și voi înlătura orice pericol din calea ei, ori de câte ori va fi nevoie, fară vreo părere de rău.
Comentarii
Trimiteți un comentariu