Uneori nu realizam cat de fericiti suntem! Fug zile si ne incaruntesc toamnele, noptile reci ne daruie ganduri senine, iar un strop de ploaie ne poate provoca un adevarat uragan de emotii si amintiri. Uneori uitam sa ii luam pe cei dragi de mana si pur si simplu sa le spunem ca suntem fericiti. Suntem duri? Sau nepasatori? Suntem pur si simplu absorbiti de prezentul atat de rece si dur. Eu am realizat ca acum 13 ani visele mele de adolescenta indragostita au inceput sa capete culoare. Ardeam si stingeam acest foc cu dragoste si lacrimi. Fiorii imi inundau inima, plamanii, si se opreau cam in regiunea gatului. Imi amintesc cum era si vreau sa pling cu in zambet de o satisfactie deosebita. Cat de fericita eram, cat de fericita sunt acum, ca, desi este o cifra cam suspecta (13!!!), mai reusesc sa retraiesc acel fior de atunci. Sunt fericita ca pot apuca pe cineva de mana si sa ma treaca curentul prin tot corpul de parca ar fi pentru prima data can acesti fiori se intalnesc. Nu a spus nimeni cum va fi viitorul acelor vise, dar sufletul stia si stie ca ... visele au suflet, au amintiri, au fiori... Sufletul meu are vise si stiu ca in visele Lui sunt asa ca acum 13 ani, iar eu stiu ca este mai mult decat acum 13 ani... Desi mai retinuta, ca atunci, dar cu sentimente mai profunde si cu mai multa dorinta de fi O IUBIRE ETERNA... ii dedic rar versuri, cuvinte de dragoste si priviri, dar oricum - a fost, este si va ramane IUBIREA MEA ETERNA!
Este sufletul viselor mele, si chiar daca nu stie de acesta postare, ii dedic aceasta melodie. "Lumea mea esti TU" de Camilo Sesto.
Comentarii
Trimiteți un comentariu