Oamenii care nu se văd... nu se uită!

Eu am avut marele noroc să cunosc în viața mea oameni diferiți, oameni frumoși la chip și la suflet... oameni care m-au învățat anumite lucruri și cei care nici nu au realizat câte am învățat de la ei. Nu am reușit întotdeauna să le fiu recunoscătoare la moment, dar o fac de fiecare dată în gând sau când destinul mi-i scoate în cale. Sunt oameni și ochi care nu i-am văzut cu anii, dar care nu i-am uitat și nu o voi face pentru că dincolo de priviri și întâlniri este nivelul energetic... care rezonează... și cântă în aceleași univers creativ.

O să vă las aici două nume cu o melodicitate ce nu încape în cuvinte Vica Demici și Indiana Frunză.
Ambele au o relație specială cu cuvintele și partea lor emoțională. Cântă nu pentru că așa vor alții și mai ales nu ceea ce e la modă, ci doar ceea ce sufletul cere. Cântă mai rar, dar cu o sensibilitate specială.

Le-am cunoscut prin 2010 sau un pic după... datorită faptului că scriam despre viața mondenă de atunci. Au trecut ani și apoi ne-am revăzut și de la interviu am trecut la discuții de suflet...cu o putere a cuvântului dincolo de realitate. Apoi iar ani la mijloc, dar oricând ne intersectează destinul avem timp de o cafea și o îmbrățișare! Pentru că oamenii care nu se văd, nu se uită... atâta timp cât fac parte din sufletul tău! 

Această postare e despre femei-poezii

Vica Demici

Indiana