Oamenii care nu se văd... nu se uită!

Eu am avut marele noroc să cunosc în viața mea oameni diferiți, oameni frumoși la chip și la suflet... oameni care m-au învățat anumite lucruri și cei care nici nu au realizat câte am învățat de la ei. Nu am reușit întotdeauna să le fiu recunoscătoare la moment, dar o fac de fiecare dată în gând sau când destinul mi-i scoate în cale. Sunt oameni și ochi care nu i-am văzut cu anii, dar care nu i-am uitat și nu o voi face pentru că dincolo de priviri și întâlniri este nivelul energetic... care rezonează... și cântă în aceleași univers creativ.

O să vă las aici două nume cu o melodicitate ce nu încape în cuvinte Vica Demici și Indiana Frunză.
Ambele au o relație specială cu cuvintele și partea lor emoțională. Cântă nu pentru că așa vor alții și mai ales nu ceea ce e la modă, ci doar ceea ce sufletul cere. Cântă mai rar, dar cu o sensibilitate specială.

Le-am cunoscut prin 2010 sau un pic după... datorită faptului că scriam despre viața mondenă de atunci. Au trecut ani și apoi ne-am revăzut și de la interviu am trecut la discuții de suflet...cu o putere a cuvântului dincolo de realitate. Apoi iar ani la mijloc, dar oricând ne intersectează destinul avem timp de o cafea și o îmbrățișare! Pentru că oamenii care nu se văd, nu se uită... atâta timp cât fac parte din sufletul tău! 

Această postare e despre femei-poezii

Vica Demici


Indiana






Comentarii

  1. ᐈ Casino near me | Oklahoma City's Premier Entertainment
    Casino near 188 벳 me งานออนไลน์ in Oklahoma City is located just 5.5 사이트 추천 miles from the Oklahoma City Convention 스포츠 토토 라이브 스코어 and 코인 일정 사이트 Visitors Bureau. The casino is located in

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu