Creăm... reciclăm!

Timpul petrecut în casă cu cei mici devine uneori foarte dificil de diversificat. Și nu pentru că ar avea puține jucării, ci pentru că nu mai vor să se joace... alegând să privească televizorul sau calculatorul.  Părinții, care mai tot timpul sunt ocupați, au tot mai puțin timp pentru inventarea jocurilor noi. Dar uneori e suficient să arunci o privire în jur și să vezi ce mai e prin casă, ceva ce nu stă la locul lui sau poate să stea în altă parte. Așa fac eu de obicei, când nu știu cum să atrag atenția copiilor. Și să vezi... mereu găsesc ceva.

Iată doar unul din exemple.

În casă mereu găsești ceva cutii de la parfumuri sau bijuterii, sau altceva nu prea mare. Pe lângă faptul că le putem colora în diferite culori, le putem decora cu ceva panglici și nu doar. Astfel, cutiuțele capătă o nouă viață, iar copiii au ocupație pentru ceva timp. În plus ele pot decora camera copiilor sau pot servi drept mici organizatoare. Asta îi va motiva să își adune lucrurile în cutiile decorate chiar de ei. Puteți decora cu orice găsiți prin casă. Noi am ales panglică și bandă adezivă colorată

Iată cam așa.

Așa am adus puțin soare pe biroul meu și multă dragoste... de la copiii mei. În plus sunt niște chestii foarte drăguțe pe care le pot folosi la ședințele foto cu copilași. A fost deci interesant pentru copii și util pentru mine!
 

Această activitate poate fi făcută și în aer liber, iar la decor să fie folosite elemente din natură. Dar despre asta vă povestesc altă dată!


Urmăriți copiii cum crează din nimic și inspirați-vă! Eu și copiii o să vă arătăm pe parcurs cât e de vesel să faci acest lucru!

Comentarii